Preacucernici părinți, iubiți frați și surori în Hristos,
Astăzi, ne aducem aminte cu evlavie de Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, un far luminos al credinței noastre ortodoxe, a cărui viață și slujire ne îndeamnă la o trăire creștină autentică și la o slujire neobosită a aproapelui.
În vremuri de grea încercare pentru Biserica lui Hristos, în secolul al VII-lea, când Ierusalimul, Cetatea Sfântă, a fost devastată de invazia persană din anul 614, Dumnezeu a rânduit un păstor vrednic, pe Sfântul Modest, să conducă turma sa prin vâltoarea suferinței și a deznădejdii. După moartea Patriarhului Zaharia, Sfântul Modest, prin Pronia divină, a fost chemat la scaunul patriarhal al Ierusalimului, într-o perioadă în care Biserica avea mare nevoie de un conducător înțelept și curajos.
Sfântul Modest nu a fost doar un administrator iscusit, ci mai ales un păstor cu inimă de părinte, care s-a îngrijit cu dragoste și jertfelnicie de oile sale. El a reconstruit bisericile distruse, a răscumpărat prizonierii creștini și a oferit sprijin material și spiritual celor rămași fără adăpost și fără mijloace de existență. Prin faptele sale de milostenie și prin cuvântul său plin de har, Sfântul Modest a întărit credința celor slăbiți de suferință și a reaprins în inimile lor nădejdea în mila lui Dumnezeu.
Din perspectiva teologică, viața Sfântului Modest ne revelează chipul Bunului Păstor, Care își pune viața pentru oile Sale (Ioan 10:11). În mijlocul urgiei, Sfântul Modest a rămas neclintit în credința sa și a vegheat asupra turmei sale cu o dragoste jertfelnică, asemenea unui adevărat păstor. El a întrupat astfel învățătura Evangheliei despre iubirea aproapelui și despre slujirea dezinteresată, fiind un exemplu viu al cuvintelor Mântuitorului: „Căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și Mi-ați dat să beau; am fost străin și M-ați primit; gol și M-ați îmbrăcat; bolnav și M-ați cercetat; în temniță și ați venit la Mine.” (Matei 25:35-36).